Monday, May 20, 2013

despre cele ce deschid drumul totalitarismului


"O sarcina importanta a reflexiei filozofice este aceea de a deveni capabila sa observe aceste forte care de fapt chiar ele vor sa o suprime si sa o nimiceasca, aceste forte care se prezinta atat de ademenitor, aceste forte ce actioneaza atat de indirect, ascund in ele adevarul si il rastalmacesc mereu, acapareaza atitudini remarcabile. Le putem numi luciferice, intrucat lipsa lor totala de loialitate, capabila de orice, poate straluci prin spirit, mai cu seama in poezie si arta, printr-o putere de expresie adecvata, dar in acelasi timp incetasotoare. Ele pot constringe printr-un cinism extrem, fie sa se dezlantuie in mitul naturalist al unei vitalitati neingradite, in terminologia salbatica a terifiantului sau in limbajul unei veridicitati radicaliste. La baza se afla viciul minciunii, care si adevarul il foloseste in favoarea acesteia. Ele folosesc intelectul pentru a distruge ratiunea. Ele reclama libertatea pentru a suprima orice libertate. Lipsa de onestitate rastalmaceste sensul cuvantului si face neveridica insasi limba, deoarece ea vorbeste fara a comunica, pentru a trage pe sfoara. Ea stimuleaza dar cu ajutorul unei tehnici strunite duce la neant, unde lipsa de ganduri laolalta cu spaima in fata imensitatii ne face gata de supunere. Toate aceste aspect sunt ca niste exercitii pregatitoare in vederea abandonarii noastre totalitarismului. Sarcina filosofiei este de a combate aceste forte cu mijloace spirituale. Libertatea de gandire va fi dobandita de fiecare dintre noi numai printr-o permanenta victorie asupra acestor adversari, in noi insine si in confruntarile publice.” 

(“Sarcina filosofiei in prezent”, Karl Jaspers)

No comments:

Post a Comment