(...) “Un alt paragraf important al capitolului 5 este psihologia maselor. Stiți că există două concepții radical deosebite despre mase. Una – „masele fac istoria“, deci nu personalitatea; este concepția de bază a materialismului istoric. Si alta opusă, așa-zisa psihologia maselor. Personalitatea devine solidară sau este influențată la un moment dat de un crez, de un curent al masei care diminuă raționalitatea proprie si acest comportament instinctiv adesea are caracter de apărare. Este foarte util. În momentul în care se îmbulzesc la cinema să iasă, tu nu mai spui că rațiunea mea îmi cere să mă controlez, de unde vine focul și ce proporții are, dacă s-au anunțat pompierii și dai să fugi ca toți ceilalți fiindcă este singura ieșire. Este un exemplu de conduită de masă irațională, în care supraviețuirea depinde de cine e mai iute de picior, cine poate da mai multe coate. Dar există și o psihologie a maselor mai complicată, prin care de pildă omul, indiferent de convingerile lui, împrumută, mimează o anumită conduită; în momentul în care se produce un vacarm de aprobare sau dezaprobare a unei persoane, un slogan a ceva, este imposibil să zici d-ta: eu acum gândesc, eu am alte convingeri și se produc niște fenomene pe care Jaspers le numește oportunism momentan, în care te dizolvi ca persoană în masă. Este inteligibil deci ca ulterior să nu judeci într-o poză, te-am văzut eu la mitingul acela, iată ce gură mare aveai și strigai. El a pornit în studiul psihologiei maselor de la studiul psihologiei prizonierilor de război, din primul război mondial. Această experiență a omului în situație grea de viață, amenințat cu moartea, cu foamea, cu bolile, în care își dovedește laturi nebănuite nici chiar de el ale caracterului său, ia servit ca material ulterior pentru construcția existențialismului și vă reamintesc ideea de bază, în care caracterul nu se formează decât trecut prin situații limită. Deci omul de seră cu toate condițiile – nu poți să contezi pe el că va fi o personalitate cu un mare caracter. Dar situațiile limită nu înseamnă ca la americani, că își trimit copilul să spele vase, să bată covoare, toate să le facă ca să cunoască prețul dolarului, nu la asta se referă Jaspers, ci la situații existențiale limită, adică situații vitale din care nu știi dacă mai trăiești în momentul următor, participări la catastrofe, molime, situația de a nu trăda în grupul prizonierilor și nu se știe cum vei reacționa când ești cu pistolul la ceafă.
Vă atrag atentia că teza de doctorat a lui Jaspers în psihiatrie a fost descrierea sentimentului și a comportamentului de nostalgie la un prizonier de război. Acesta, ca să ajungă acasă, a făcut o crimă, încât a fost prins și judecat și condamnat ca un criminal obișnuit. Inteligibil era după Jaspers că omul putea fi înțeles prin sentimentul nostalgiei. Aici trebuie să va spun că nostalgia la nemți este o noțiune pe care nu cred că noi o putem înțelege exact, numai cei care au trăit prin alte părți ale țării lor pot să știe ce este nostalgia, în orice caz am început și noi să auzim de la cei care se întorc și vorbesc, că au luat o cutie de pământ, ducându-se la Londra, iar nouă ne apar cam puerile dar totuși explică unele gesturi de unire cu patria ta, cu mediul tău. Neamțul este unit de comunitatea lui rurală unde s-a dezvoltat, de altfel chiar tipul de filosofie și gândire al lui este pe tip de comunitate rurală, nu este pe tip american de urban (de milioane de locuitori) ci din contră pe tipul de parohie cu două-trei sute de inși care se ajută reciproc. Ultimul capitol – raportul dintre psihiatrie și filosofie. Ca și Eugen Bleuler, Jaspers a considerat că psihiatria este una din căile regale ale înțelegerii omului și ale construcției filosofice. El însuși a dat cel mai mare exemplu de răsturnare pur și simplu în filosofie, adică de creerea unei filosofii cu totul noi. Noțiunea pe care el a introdus-o și acum vă este pe limbă la toți, aceea de Weltanschaung, deci de univers propriu al fiecărui om, arată raporturile dintre subiectivitate și construcția ei teoretică supremă. Pentru Jaspers psihiatrul este antropologul practician. Deci este un filosof fără diplomă.Psihiatrul nu poate fi după el numai omul care știe anumite tehnici de științele naturii, acela după Jaspers este cercetător în psihiatrie, este un psihiatru. Psihiatrul după Jaspers combină meseria cu calitatea de psiholog, neurolog, internist, dar trebuie să fie epistemolog, adică să aplice metodologia contemporană la construcția sistemului lui filosofic. Această construcție a psihiatrului clinician se face înlăturând prejudecățile din toate domeniile adică în filosofie, în domeniul medicinii interne, a psihologiei intelectualiste și mai ales în prejudecata tehnicismului. Foarte mulți cred că, cu cât au un aparat mai impresionant, ei pot sta mult mai comod și să vorbească mai puțin cu bolnavul sau bolnavul va fi atât de impresionat încât îl scutește de contactul obișnuit cu el.
Dacă fiecare din voi veți îndrăzni să nu vă lăsați până nu veți înțelege psihopatologia generală și veți merge pe urmele lui Jaspers până unde veți putea merge, eu cred că este metoda cea mai bună de a combate plictisul, deruta și lipsa de concepție în care sunteți forțați să trăiți în grupurile unde vă veți duce. Aș fi foarte fericit să văd în biblioteca oricăruia dintre voi cartea lui și notele voastre, chinuiala voastră de a înțelege în oricare dintre limbile curente.”
No comments:
Post a Comment